Conferință de lansare - Leadership universitar pentru transfer de cunoaștere și tehnologie (Leadership TT)
9 iulie 2025, Nod Makerspace, București (Splaiul Unirii 160)
Proiectul Leadership TT funcționează ca un program integrat de creștere a capacității în domeniul transferului tehnologic, având ca obiectiv formarea experților din mediul universitar și crearea unor nuclee operaționale funcționale în cadrul universităților, capabile să implementeze și să gestioneze procesele de transfer de cunoaștere și tehnologie într-un mod coerent, eficient și adaptat nevoilor reale și specificului fiecărei instituții în parte.
Evenimentul de lansare marchează începutul unei inițiative strategice dedicată dezvoltării unui ecosistem operațional de transfer de cunoaștere și tehnologie, care să valorifice cercetarea universitară și să aducă impact economic și social. Reprezentanți ai mediului universitar, ai instituțiilor de cercetare și ai mediului de afaceri, se întâlnesc în cadrul unor sesiuni de prezentare și dialog aplicat, menite să faciliteze schimbul de perspective, identificarea nevoilor comune și conturarea direcțiilor de colaborare.
Proiectul „Leadership universitar pentru transfer de cunoaștere și tehnologie (LEADERSHIP TT)”, cod MySMIS: 335506, implementat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, se desfășoară în perioada martie 2025 – februarie 2029. Cofinanțat prin Programul Educație și Ocupare 2021–2027, proiectul are o acoperire națională, vizând toate cele opt regiuni de dezvoltare ale României: București – Ilfov, Nord-Est, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia, Sud-Muntenia, Nord-Vest, Vest și Centru.